Intrunire a cercului literar la Căminul de Pensionari “Sf. Cuvioasa Parascheva”
 

Echipa de asistență socială a Căminului de Pensionari “Sfânta Cuvioasă  Parascheva” Iași a organizat în data de 30 august 2018, activitatea culturală “Și să ne spunem între noi cuvinte”, în sala multifuncțională a căminului.

Intalnire cerc literar Camin Pensionari Sf Cuviosa Parasceva

În cadrul acestui cerc literar a fost abordată tema Unirii Principatelor Române,  Moldova și Țara Românească, de la 24 ianuarie 1859, așa cum este reflectată în documentele istorice ale epocii și în literatura omagială.

Intalnire cerc literar camin Pensionari sf Parasceva 2

Sub îndrumarea preotului misionar de caritate Constantin Ipatov, o  parte dintre membrii cercului literar au dat citire unei serii de proclamații, convenții social-politice și discursuri ale protagoniștilor momentului istoric unionist, iar cealaltă parte a membrilor cercului literar a încântat auditoriul cu versuri omagiale din creația poetico-patriotică a unor remarcabili autori ai literaturii române, cât și cu teatralizarea anecdotei lui Ion Creangă, “Moș Ion Roată și Unirea”.

 Intalnire cerc literar camin Pensionari sf Parasceva 3

Evenimentul cultural s-a bucurat de prezența Doamnei Luminița Munteanu, directorul executiv al D.A.S, și a Doamnei Elena Creangă, directorul  căminului.

 
Date contact

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Adresa: str. Mitropolit Varlaam nr. 54
Cod poştal: 700198
Tel: 0232-206.344
        0332-440.647
Fax: 0232-230.767 

Email:contact@dac-iasi.ro

dac_iasi@yahoo.com

PROGRAM PUBLIC

Serviciile Alocaţii şi Indemnizaţii, Ajutor Social şi Autoritate Tutelară
Luni 8:30-12:30
Marţi 8:30-12:30
Joi 12:00-16:00

Registratură:
Luni, Marţi, Miercuri 8:30-12:30
Joi 12:00-16:00,
Vineri 8:30-11:00

Casierie:
Luni, Marţi, Miercuri, Joi:
13:00-15:30

 

dac-12