Seniorii de la Căminul de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” au participat la spectacolul "Omagiu satului românesc"

30 de beneficiari ai Căminului de Pensionari „Sf. Cuvioasă Parascheva” Iaşi au participat la evenimentul care a avut loc în data de 14 mai, la Teatrul Luceafărul din Iași, cu prilejul anului omagial al satului romanesc și primarilor gospodari spectacolul "Omagiu satului românesc". În cadrul evenimentului, aflat la prima ediţie, au fost susținute lucrări de referință cu privire la satul şi vatra României  de către Pr.  Constantin Sturzu, Prof. dr.  Genoveva Aurelia Fărcaș, Gl. Bg. Dr. Remus Hadrian Bondor, Prof. Univ. Vasile Stoleru.

Omagiu satului romanesc 3

Artiști renumiți ca Sofia Vicoveanca, Constantin Bahrim, Ansamblul folcloric "Mugurel", Ansamblul „Coragheasca”, Ansamblul „Humoreanca”, Școla Populară de Arta „Titel Popovici” au înveselit atmosfera prin cântec și voie bună.

Omagiu satului romanesc 2

În cadrul evenimentului au fost acordate plachete omagiale și au fost înmânate diplome de excelenta preoților, învățătorilor, primarilor și fermierilor.

Omagiu satului romanesc 4

 

 
Date contact

DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ

Adresa: str. Mitropolit Varlaam nr. 54
Cod poştal: 700198
Telefoane: 0232-206.344
                    0332-440.647
Fax: 0232-230.767 

Email: contact@dac-iasi.ro
            dac_iasi@yahoo.com

PROGRAM PUBLIC

Serviciile Alocaţii şi Indemnizaţii, Ajutor Social şi Autoritate Tutelară
Luni 8:30-12:30
Marţi 8:30-12:30
Joi 12:00-16:00

Registratură:
Luni, Marţi, Miercuri 8:30-12:30
Joi 12:00-16:00,
Vineri 8:30-11:00

Casierie:
Luni, Marţi, Miercuri, Joi:
13:00-15:30

Legitimatii CTP
Sediu Sos Nationala nr 43
Program: 08:00 - 14:00

dac-12